Friday, 21 July 2017
BREAKING NEWS

Europe for all. Cetăţenie şi democraţie, un model societal la feminin

28 februarie Lansarea Campaniei europene pentru democraţie paritară şi cetăţenie europeană activă în România – Bucureşti, Hotel Marshall Garden Dorobanţi, sala Ametist

 

„În toate acțiunile sale, Uniunea urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei” (articolul 8 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – versiune consolidată)

 

Organizată şi moderată de către Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) şi Romanian Women’s Lobby, filiala naţională a European Women’s Lobby (Belgia), dezbaterea pe tema democraţiei paritare şi cetăţeniei europene active a reunit numeroşi participanţi, din partea societăţii civile, tineri, jurnalişti, dar şi figuri publice (vezi, politice). Ce-i drept, mai multe doamne -distinse, elegante şi motivate-, domnii având, de această dată, o prezenţă minoritară în sală. Personal, nu-mi explic de ce, pentru că un leitmotiv precum feminismul antrenează o paletă foarte largă de discuţii pe marginea evoluţiei societăţii actuale (desigur, cu trimiteri în istorie), constituindu-se într-o serie de abordări diverse legate de democraţie şi drepturile omului, politici sociale şi valori culturale şi, nu în ultimul rând, economie. Dezbaterea a fost deschisă de către preşedinta Asociaţiei Romanian Women’s Lobby, d-na Dina Loghin, cu o remarcă percutantă: „democraţia nu este un bufet suedez”, din care fiecare să se servească doar cu ce doreşte! Democraţia este un modus vivendi, care presupune drepturi, dar şi libertăţi, într-un registru al egalităţii cetăţenilor, indiferent de sex, rasă, religie, apartenenţă etnică sau stare socială. Dar cât de mult este ea, această democraţie din manuale şi cărţi de politologie, aplicată în viaţa reală a „cetăţii”, aceasta este o altă discuţie, poate chiar una mai lungă!

Dezbaterea asupra feminismului face parte din acea categorie de subiecte fundamentale ale umanităţii: şi tocmai pentru că este esenţială, pare şi interminabilă, o dezbatere asupra egalităţii de gen care te-ai aştepta, la început de secol XXI, să se transforme în realitate politică şi socială, dar care presupune, încă, nenumărate incursiuni în trecut, critici ale prezentului şi speranţe legate de viitor. Campania începută cu această ocazie nu se va încheia pe data de 25 mai, ziua alegerilor europene, ea va continua şi în perioada vară-toamnă, când vor avea loc şi celelalte schimbări la vârful construcţiei europene (noua echipă a Comisiei, apoi în cadrul Consiliului). Profesorul Cristian Preda, invitat la întâlnire, reaminteşte de rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2012[i], referitoare la „egalitatea dintre bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană” (2013/C 251 E/01) şi la „femeile în procesul decizional politic ‒ calitate și egalitate” (2013/C 251 E/02). În forul legislativ european avem, astăzi, 35% femei deputat, o situaţie relativ bună, în context istoric: în urmă cu o jumătate de secol, reprezentarea femeilor era de doar 3,5%, pentru ca, imediat după primele alegeri libere, cele din 1979, procentul să se amelioreze treptat. Merită relevat şi faptul că Verzii sunt singurii cu o majoritate de femei în Parlamentul European (53%), observându-se, astfel, un adevărat clivaj între situaţia din Europa şi cea din România (C. Preda), unde familia Verzilor nu are consistenţă politică.

Conform unui studiu al Fundaţiei Robert Schuman (2012)[ii], media reprezentării femeilor în Parlamentele naţionale este de aproape 25%, doar cinci ţări înregistrând un procent semnificativ peste această medie. În cap de linie, fireşte, ţările nordice: Finlanda, Suedia, Estonia, Franţa şi Danemarca. România se află undeva la mijlocul plutonului, cu 33,5% femei deputat în Parlamentul European, dar cu un procent foarte mic de reprezentare feminină în legislativul naţional (13% în Camera Deputaţilor şi 7% în Senat). O situaţie care cere, în permanenţă, corelarea recomandărilor şi a politicilor Uniunii Europene cu planurile de acţiune şi strategiile concrete din statele membre. Se observă uşor cum ţările care sunt campioanele democraţiei consolidate, a lipsei de corupţie şi a incluziunii sociale sunt aceleaşi ţări campioane şi în chestiunea parităţii de gen (prof. Mihaela Miroiu, SNSPA). Pe termen lung, schimbarea trebuie să pornească din interiorul partidelor, atât în planul relaţiei politician-cetăţean, cât şi la nivelul comunicării interne din formaţiunea/familia politică (conceptul „democratizării partidelor”, Ciprian Ciucu, CRPE). Astfel, în categoria soluţiilor vehiculate intră reglementarea unui sistem de cote pentru gen -cu referire la alegerile naţionale, respectiv cele europene-, menţionându-se faptul că în doar opt state membre există cuprinse, în legislaţie, cote pentru stimularea reprezentării femeilor în cadrul mecanismului politic decizional. Reglementările trebuie să ţină seama de contextul cultural şi de paradigmele specifice societăţilor, pentru a conduce realmente la rezultate satisfăcătoare şi vizibile.

România ocupă locul 97 în lume, în ceea ce priveşte reprezentarea femeilor în politică, iar la capitolul democraţie suntem în poziţia 59, dintr-o analiză cuprinzând 167 de state, ultimii din Uniunea Europeană, trecuţi în rândul „flawed democracies” (cu alte cuvinte, un regim electoralist, o democraţie „defectă”, cf. Democracy Index 2011[iii]). O imagine de ansamblu care ne clasează, sistematic, pe podiumul ţărilor cele mai înapoiate ale Europei (M. Miroiu[iv]). Creşterea economică, politica responsabilă şi egalitatea de gen trebuie privite în acelaşi context[v], pentru atingerea unui indice al dezvoltării umane superior celui actual. Discursul poate fi tranşant, din perspectiva istoriei noastre recente. Având trei sferturi din populaţie analfabetă la începutul secolului trecut (mai precis, 92% dintre femei şi 72% dintre bărbaţi nu ştiau carte), transformările sociale, mentale sau culturale nu au cum să se producă, în mod miraculos… Practic, cetăţenia politică reală a femeilor din România începe abia odată cu scrutinul din luna mai a anului 1990. Pe fondul profundei imoralităţi a vieţii politice româneşti (politicieni care creează probleme, nu găsesc soluţii), a iresponsabilităţii în administrarea bunurilor comune, politica în România continuă să fie văzută strict ca circ electoral, şi nu ca act de guvernare (M. Miroiu). Singurul nivel al parităţii la care stăm mai bine este cel al dezechilibrului veniturilor, unde ne situăm peste media europeană.

În 2014, femeile continuă să fie subreprezentate în spaţiul public decizional, fie că vorbim de cel european[vi] sau de diverse instanţe naţionale. Istoria ne arată că dezvoltarea umană şi evoluţia democratică cu ţintă pe componenta parităţii a depins sistematic de bărbaţi umanişti şi de bărbaţi puternici. Noi, bărbaţii, ne-am născut privilegiaţi; e mai uşor să fii bărbat în viaţă, subliniază, cu spirit umoristic, spre finalul discuţiilor, Dragoş Bucurenci, trainer de leadership şi comunicare. De aceea, pentru o abordare modernă a ideii legate de democraţie paritară şi cetăţenie activă, nu-i de ajuns să ai o societate civilă activă, este nevoie şi de o clasă politică responsabilă, alături de o voinţă politică a schimbării. Tema educaţiei ca prioritate naţională, ca proiect strategic naţional (prof. Marian Staş) vine într-o continuare firească a logicii dezbaterii: având un efect catalizator asupra societăţii, eminamente pozitiv, educaţia determină avansul sau stagnarea lumii în care trăim. Înclin să cred că inteligenţa politică (fără smiley!) acumulată de societatea europeană şi dialogul permanent, în cadrul Uniunii Europene, la nivelul regiunilor şi al comunităţilor locale, stimulat de procesul de integrare europeană şi de progresul global al umanităţii vor fi factori suficient de bine articulaţi pentru a permite acelor stereotipuri şi modele mentale învechite să evolueze în contextul nevoii acute de reformă a politicilor publice şi a reprezentării politice a tuturor cetăţenilor, bărbaţi şi femei deopotrivă.

A consemnat,

Dan-Alexandru Popescu


[i] Versiune online http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2013:251E:FULL:RO:PDF. Numai trei dintre cei 14 vicepreşedinţi aleşi ai Parlamentului European sunt femei (în rândul staff-ului administrativ întâlnim, însă, 58,5% femei).

[ii] Pascale Joannin, „Vers une Europe plus féminine?”, Fondation Robert Schuman, în Question d’Europe n°268, 4 mars 2013, versiune online http://www.robert-schuman.eu/fr/doc/questions-d-europe/qe-268-fr.pdf (text inclus în Rapport Schuman sur l’Europe, l’état de l’Union 2013, 7ème édition)

[iii] Democracy index 2011. Democracy under stress. A report from the Economist Intelligence Unit, The Economist, versiune online https://www.eiu.com/public/topical_report.aspx?campaignid=DemocracyIndex2011

[iv] Vezi şi „Mihaela Miroiu – o lecţie despre democraţie”, în săptămânalul Replica (Hunedoara), 7/02/2013, versiune online http://www.replicahd.ro/?p=9013.

[v] „Competitivitatea și prosperitatea economică viitoare a Europei depind fundamental de abilitatea acesteia de a utiliza pe deplin resursele de muncă, inclusiv de participarea crescută a femeilor pe piața muncii; […] una dintre prioritățile Strategiei Europa 2020 este ca mai multe femei să muncească pentru ca până în 2020 să se realizeze o rată de ocupare a forței de muncă de 75 % pentru femei” (Rezoluția Parlamentului European din 13 martie 2012 referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană – 2011 (2013/C 251 E/01)).

[vi] Aşteptăm cu interes desfăşurarea alegerilor europene din luna mai (în această direcţie, Roxana Albişteanu, cercetător în echipa CRPE, a prezentat public un raport intitulat sugestiv „Europarlamentare 2014: mai multe alegătoare, mai multe femei alese!”).

···

În aceeaşi tematică se înscrie şi dezbaterea organizată de către Biroul de Informare al Parlamentului European şi Institutul European din România: “Prevenirea violenţei împotriva femeii: o provocare pentru noi toţi”, Bucureşti, Sala UNITER, 7 martie 2014, informaţii aici.

« »
Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *