Thursday, 13 December 2018
BREAKING NEWS

Lisabona şi energia pozitivă a Lusitaniei

28 Sep
11:18

Un week-end prelungit, de patru zile, la Lisabona, poate părea suficient ca să-ţi reîncarci bateriile.

Dimineţi de toamnă dulce, cu după-amiezi încă foarte călduroase, dar cu răcoare la lăsatul serii, odată ce soarele dispare, iar vântul nu-ţi mai permite să-l tratezi cu indiferenţă. Orice oraş cu ieşire la un curs de apă (fie acesta râu, mare, fluviu sau ocean) are farmecul şi pornirile sale specifice. Mai ales când localitatea în cauză se bucură de o atestare documentară de peste 3000 de ani! O existenţă neîntreruptă pentru capitala Lusitaniei, trecând consecutiv prin mâna fenicienilor, celţilor şi cartaginezilor, suferind apoi transformări majore în urma stăpânirii romane, purtând pe atunci numele de Municipium Cives Romanorum Felicitas Julia Olisipo şi devenind rapid un important nod comercial, cu legături în vestul şi nordul Europei.

Veacul al VI-lea aduce şi instaurarea dominaţiei vizigote asupra Portugaliei, pentru următoarele patru secole, succedată, în anul 711, de marea invazie a maurilor în Peninsula Iberică. Astăzi, Lisabona mai păstrează relativ puţin din amprenta vechilor civilizaţii. Cucerirea creştină, în secolul al XII-lea, a însemnat şi apariţia unei noi mişcări urbanistice, caracterizate prin edificarea de monumente impunătoare: catedrala, cartierul Alfama, universitatea, castelul São Jorge. Dar cea mai mare strălucire o dobândeşte capitala regatului (din 1255) în timpul imperiului său colonial, întins pe trei continente, odată cu sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea. Stilul manuelin, care se dezvoltă acum în cadrul arhitecturii portugheze, ajungând la apogeu în vremea domniei lui Manuel I (1495-1521), reprezentat de bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale (precum în cazul mănăstirii Dos Jéronimos din districtul Belém, care, alături de celebrul Turn, întregeşte astăzi patrimoniul mondial al UNESCO) este omniprezent în oraş, îmbogăţirea accelerată a ţării antrenând şi un avânt considerabil în domeniul ştiinţelor şi artelor.

Oraşul Lisabona are extrem de multe de oferit turistului. Atât celui avizat, împătimitului de istorie şi muzee, cât şi amatorului de concedii, iubitorului de sejururi de relaxare. În decursul a trei ceasuri, poţi vizita, de exemplu, Muzeul maritim (numit şi Muzeul Marinei, care încearcă să păstreze vie amintirea marilor realizări navale ale Portugaliei, cu începere din epoca descoperirilor geografice şi până în prezent), după care ai la dispoziţie încă o jumătate de zi pentru a profita de soare şi a vizita numeroasele staţiuni balneare şi obiective de coastă: Estoril, care adăposteşte vila „Rei Carol”, locul unde au trăit împreună Carol al II-lea şi iubita sa, Elena Lupescu, Cascais, un fost sat pescăresc cu nişte plaje superbe sau Boca do Inferno, o ciudată grotă săpată în stâncă. Oferta este extrem de bogată de ambele părţi, doar timp şi răbdare să ai, în competiţia permanentă cu miile de turişti… Mai precis, câteva milioane, an de an.

Te poţi pierde uşor prin labirintul de străduţe înguste şi abrupte ale celui mai vechi cartier, Alfama şi ai ocazia să poposeşti (fiind recomandat să o faci chiar de mai multe ori pe zi, pentru ambianţă) în cafenelele, patiseriile şi restaurantele care împânzesc tot oraşul. Şi nu-ţi va părea nicidecum rău după banii cheltuiţi: faimoasele pastéis sunt binevenite la orice oră, iar mâncarea satisface gusturile cele mai diverse. Te poţi mulţumi cu o porţie de sardine gustoase la grătar sau poţi încerca o reţetă mai elaborată de peşte. Nici preparatele din vită sau porc nu lipsesc, în ciuda caracterului pescăresc al bucătăriei oricărui oraş de coastă. Un tramvai de un galben pitoresc, N° 28, te îmbie la o promenadă atipică: uşor înghesuit de ceilalţi zeci de gură-cască, mai rar şi de localnici, te aştepţi să derapezi constant de pe şine, la fiecare curbă mai strânsă sau pantă, oricât de domoală ar fi.

Lisabona este supranumit oraşul celor şapte coline, o caracteristică esenţială a reliefului său, de unde şi succesiunea de peisaje urbane spectaculoase. În prima zi ajungi, inevitabil, în Praça do Comércio, cu statuia ecvestră, de bronz, a regelui José I tronând în centru, trecând pe sub Arcul de Triumf care străjuieşte malul râului Tagus (Tejo, în portugheză) şi te fură imediat lunga esplanadă, animată până la ore târzii. Pentru că, în ţările calde, se trăieşte intens şi noaptea! Blândeţea climei contribuie efectiv la stilul plin de viaţă al autohtonilor şi la alura prietenoasă a oraşului cu puţin peste jumătate de milion de locuitori. Dimensiunea umană se regăseşte într-o arhitectură moderat de înaltă, dar majestuoasă, plăcută ochiului, dar nu copleşitoare prin opulenţă, predomină albul şi culorile pastelate, în armonie cu reflexiile solare, odihnitoare la apusul zilei şi extrem de revigorante, la începutul ei. În ciuda oboselii inerente, parcă nu-ţi vine, în nicio zi, să intri în casă şi te laşi cuprins neîncetat de fascinaţia întâlnirii cu atâtea locuri frumoase şi a contactului cu oameni lipsiţi de inhibiţii, dispuşi să comunice, să rezoneze cu tine. Bucuria este deplină.

Fotografii şi text: Dan-Alexandru Popescu

Septembrie 2016

« »
Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *