Monday, 23 October 2017
BREAKING NEWS

Primele 10 zile şi noua dezordine mondială

29 Jan
7:29

Pare-se că această nouă (dez)ordine face trimitere, în liniile sale mari, programatice, la mai vechiul sistem al relaţiilor dintre state. O întreagă dinamică si configuraţie a mediului internaţional dominată de diplomaţia forţei, a orgoliului de mare putere, a timbrului vocal apăsat şi a cuvântului necumpătat. Ascultând diverse teorii şi argumente pe canalele media (să ne amintim, totuşi, că “too much information kills information and leads to misinformation”…), realizându-se numeroase statistici, comparaţii şi analogii cu trecutul, înainte sau după momentul 20 ianuarie, cu greu putem aşeza realismul politic actual într-o etică obligatorie a secolului al XXI-lea, în categoria predicţiilor despre guvernare globală optimiste. Rar, cel puţin în ultimele trei decenii (dar putem extinde perioada), lumea a mai fost atât de încărcată de virulenţă şi ostilitate politică: curentele ultranaţionaliste îşi întăresc poziţia în societate, amatorismul şi spectacolul ieftin se regăsesc în sferele cele mai înalte ale puterii, chiar şi în statele cu tradiţii democratice seculare, deciziile liderilor trezesc emoţii şi reacţii populare intempestive, iar naţiunile, sensibile la încărcătura vindicativă şi revendicativă a discursului propagandistic, încearcă noi ieşiri în arenă, preferând mici cuceriri temporare, pe seama construcţiilor de durată, chibzuite. Echilibrul se deteriorează rapid, atât spiritul, echilibrul mental al indivizilor, rezultat al unor fenomene şi şocuri succesive (terorism, criza financiară şi economică, dar şi o criză a conştiinţei, a valorilor, a culturii, războaie, cursa tehnologică şi viteza de propagare a informaţiei, inevitabil manipulatoare, flux migratoriu continuu), resimţite plenar, cât şi starea psihologică a comunităţilor, stabilitatea de convingeri, motivaţii şi idei, proiectată la scară planetară, în cadrul ciclului evolutiv al omenirii.

Schimbare de paradigmă şi sfârşitul unui model? Putem doar specula. O meserie adânc înrădăcinată în comportamentul economic şi politic al rasei umane. Nu mai departe de aseară, 29 ianuarie, cuvinte încărcate de o greutate istorică apăsătoare, de tristă amintire pentru generaţii întregi, cuvinte pe care, altminteri, le consideram îngropate în colbul istoriei, au revenit în actualitate: zid, tortură, deportări, suspendarea unor drepturi şi libertăţi. China are, încă, zidul ei, construit să o apere de atacurile populaţiilor nomade; măreaţă realizare a lumii antice, devenind, în prezent, o atracţie majoră a capitalei Beijing şi a colosului asiatic. Europa l-a avut pe al său, timp de trei decenii, un simbol al Războiului Rece şi al tiraniei comuniste, separând familii, prieteni, destine; astăzi, se comercializează mici suveniruri de beton şi sârmă ghimpată. Zidurile nu pot suprima năzuinţa spre libertate a oamenilor, forţa gândurilor, emanciparea condiţiei umane. Jean-Paul Sartre are un volum de cinci povestiri intitulat „Zidul” (1939), în care sunt denunţate absurditatea lumii contemporane şi crizele care o traversează, într-o luptă pentru supravieţuire fără capăt. Iar celebrul muzician Pink Floyd creează o superbă operă rock în jurul „Zidului” (The Wall, 1979), acest simbol universal şi etern al asupririi şi intoleranţei. Zidurile se năruie, sub presiunea permanentă a istoriei, nu fără a produce, însă, victime. America începe să-şi construiască, zilele acestea, zidul ei de frontieră, un perete nu doar de piatră, ci de politici şi acte normative, la întunericul cărora se petrec transformări sociale şi mentale. Ororile marilor războaie mondiale ale secolului trecut par deja stinse în imaginarul colectiv. Memoria umanităţii este scurtă, daca n-ar fi accesul la sursele istoriei, iar ura şi resentimentele, pe fondul dezinformării cvasi-generale, configurează o direcţie periculoasă a postmodernităţii.

Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii, spunea Miron Costin, în Letopiseţul Țării Moldovei. Citim şi încercăm să învăţăm, dar rare sunt momentele când realmente o facem. În vieţile noastre, ca şi în cursul sinuos al civilizaţiilor, conflictele erup cu repeziciune şi se sting în timp. Timpul, acest atribut exclusiv al lui Dumnezeu, determinând procese şi reacţii în lanţ, imprevizibile şi imposibil de încadrat în simple definiţii. În vechea şi noua ordine derutantă a lumii, singura constantă era/este incapacitatea noastră de a controla evoluţia lucrurilor. Călătorii spaţiului deschis navighează precipitat pe ceruri tulburi.

Dan-Alexandru Popescu  

Foto: Alegoriile păcii (Minerva) şi războiului (Marte), detaliu. Terasa castelului La Hulpe, Belgia
« »
Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *