Friday, 21 July 2017
BREAKING NEWS

“Romania – People and Places”

Expoziția de fotografie « România, oameni și locuri » a artiștilor români Sorin Onișor și Bogdan Comănescu este deschisă în clădirea Berlaymont, sediul central al Comisiei Europene din Bruxelles, până la data de 13 februarie 2014.

Organizată sub patronajul comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, în parteneriat cu Asociația EquiLife, expoziția reunește 40 de imagini care surprind autenticitatea spațiului rural, realitățile cotidiene ale satului românesc, scene de viață și meșteșuguri, portrete și peisaje din România.

“Această expoziție este o invitație către redescoperirea României rurale, așa cum încă se mai pastrează în unele locuri, dar și o invitație spre a descoperi o parte din rădăcinile Europei – bagajul genetic al continentului, încă păstrat în ritualurile pământului, în agricultură, în viața la sat. Este o expoziție care face parte din seria de evenimente pe care am încercat să le promovez de când sunt la Bruxelles, care va permite cel puțin celor care lucrează sau interacționează cu Comisia Europeană să vadă România și altfel decât la televizor sau în presă. Este totodată  o calatorie spre noi înșine, o reflecție asupra identității noastre, ca români și ca europeni”, a declarat comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, la vernisarea expoziției.  

Comunicatul de presă integral se găsește pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

« »
Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *