Sunday, 23 July 2017
BREAKING NEWS

Studii, analize, dezbateri

Discursul anti-migraţie cu referire la cetăţenii români şi bulgari în Franţa şi Marea Britanie: între o cultură a blamului, stereotipuri negative şi prejudiciu”

 2 iulie 2014, 10h-12h, Spaţiul Public European – Bucureşti

Începând cu 1 ianuarie 2014, cetăţenii români şi bulgari au obţinut dreptul de a munci în toate statele Uniunii Europene : ei nu mai au, prin urmare, nevoie de permise de muncă sau de certificate de înregistrare, ca evidenţă a dreptului lor de a călători şi de a munci într-un alt stat european. Deşi momentul ar fi trebuit să fie unul de împlinire, care să marcheze liberalizarea pieţei europene a muncii şi punerea în aplicare deplină a principiului libertăţii de circulaţie, s-a dovedit a fi doar unul care a dat naştere la numeroase controverse şi dezbateri, dintre cele mai aprinse, cu privire la sustenabilitatea politică a Uniunii Europene şi la capacitatea acesteia de a fi unită în diversitate.

Discuţiile pe această temă, radicalizate de către liderii partidelor de extremă dreaptă şi exacerbate în media, au adus în atenţia publicului un subiect extrem de important, precum migraţia, explicat însă prea puţin, trunchiat şi pus într-un context care să lase complet la o parte beneficiile reale ale migraţiei muncii. Poveştile cu privire la masele de români şi bulgari care urmau să invadeze Marea Britanie sau Fran­ţa au devenit extrem de populare în presa taboid şi nu numai, aducând în prim plan reacţii care, ulterior, au sporit suportul electoral pentru partidele de extremă dreaptă din cele două state, aducându-le pe primul loc în recentele alegeri pentru Parlamentul European (22-25 mai).  

Acest raport analizează evoluţiile discursului anti-migraţie cu privire la muncitorii români şi bulgari, explorând articolele apărute în presa din Marea Britanie şi din Franţa, două dintre statele unde subiectul a fost cel mai vizibil în perioada de sfârşit de an 2013 şi început de an 2014. Intervalul de timp ales pentru analiză este bogat în evenimente, cu alegeri naţionale, ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari şi alegerile pentru Parlamentul European. Totodată, cu ajutorul unor statistici, raportul caută să schiţeze un portret al cetăţeanului român şi bulgar care locuieşte în alt stat, urmărind să demistifice imaginea care le-a fost atribuită acestora în presa străină. Nu în cele din urmă, raportul examinează, cu ajutorul unor experţi, diplomaţi şi jurnalişti, contextul în care cele două comunităţi au devenit ţintele unei retorici agresive şi radicale, pericolele expunerii largi şi legitimizării acestui tip de discurs şi eventuale căi de acţiune pentru a răspunde creşterii îngrijorătoare a poziţiilor anti-migranţi în statele europene.

Cât de răspândite sunt aceste percepţii ?

Cotele electorale ale partidelor de extremă dreaptă din Franţa şi Marea Britanie, principalele furnizoare de reacţii radicale la adresa celor două comunităţi, au crescut considerabil la ultimele alegeri : atât le Front National, cât şi United Kingdom Independence Party au încheiat cursa pentru alegerile europene pe primul loc, demonstrând că se bucură de suportul a aproximativ un sfert din electorat, respectiv 24.95% (FN) şi 27.5% (UKIP). În ceea ce priveşte influenţa aceastora în elaborarea politicilor publice cu privire la migraţie, dezbaterile ulterioare datei de 1 ianuarie 2014 au adus în prim plan reacţii ale partidelor de centru, care au legitimat oarecum poziţiile radicalilor. În UK, dezbaterea pe tema proiectului de lege privind imigraţia (Immigration Bill) a pus alături, în topul celor mai discutate subiecte, criminali de origine străină¸imigranţi ilegali, suspecţi de terorism şi migraţia muncitorilor români şi bulgari. Nefericita alăturare, sprijinită de poziţia fermă asumată de prim-ministrul conservator de a reduce numărul imigranţilor, plasându-i pe cetăţenii celor două state într-o zonă gri. În Franţa, pe de altă parte, dezbaterea s-a concentrat îndeosebi pe dosarul Schengen si pe subiectul migra­ţiei romilor.  

O simplă scanare a presei din perioada post şi pre 1 ianuarie a scos la iveală peste două sute de articole care tratează subiectul deschiderii pieţei muncii şi a presupusei invazii a românilor şi bulgarilor. Cu toate că media a oferit spaţiu şi poziţiilor pro, ştirile care explică, pe un ton moderat, fenomenul nu au avut aceeaşi putere de atracţie ca titlurile şocante ale ziarelor tabloid. Astfel, imaginea cetăţenilor români şi bulgari a fost construită din adjective şi stereotipuri negative, vocabularul asociat acestora (şi anume : ameninţare, chestiune de securitate, invadator, şomer, turism social, cerşetor, fraudă, criminal), consacrând profilul predominant al cetăţeanului român rezident în alt stat european.  

 

Rue de Bucarest, Strasbourg, Franţa. Fotografia face parte din expoziţia prezentată cu ocazia Zilei Europei #EYE, în incinta Parlamentului European, 8-10 mai 2014
 

Idei esenţiale :

 

  • Întreaga dezbatere în jurul deschiderii pieţei muncii s-a purtat într-un context confuz, care a condus implicit la neînţelegeri şi interpretări greşite. Voit sau nu, actorii politici din cele două state au amestecat în aceleaşi discuţii două principii fundamental diferite : libera circulaţie a persoanelor este un drept fundamental garantat cetăţenilor Uniunii Europene prin Tratate, în timp ce politicile de imigraţie reglează şederea resortisanţilor ţărilor terţe pe teritoriul Uniunii Europene. Ar trebui, poate, ca discuţia să se concetreze în jurul altei întrebări, şi anume: „de ce îl mai catalogăm drept migrant/imigrant pe un cetăţean european care se bucură de dreptul său fundamental la liberă circulaţie?”.

 

  • Cetăţeanul obişnuit, român şi bulgar, cu domiciliul în Franţa sau Marea Britanie nu este analfabet, şomer sau sărac, ci mai degrabă calificat şi activ, cu opţiuni limitate pe piaţa muncii şi cu acces îndeosebi la ocupaţiile de nivel intermediar. Deşi s-a confruntat cu restricţii pe piaţa muncii, a reuşit, totuşi, să-şi găsească un loc de muncă potrivit nivelului său de studii. Muncitorul român şi bulgar alege, ca principale destinaţii, state care îi sunt mai apropiate din punct de vedere cultural sau lingvistic, ca Spania şi Italia (pentru români) sau Grecia (pentru bulgari), mutându-se în afara ţării atunci când are o ofertă de muncă.

 

  • Doar între 1% şi 5% dintre cetăţenii europeni mobili solicită prestaţii sociale în statele gazdă, ceea ce face ca abuzurile comise în sistemele sociale de către cetăţenii români şi bulgari să fie singulare; ceea ce rămâne, însă, nedesluşit şi relativ greu de transpus în statistici este dimensiunea dumpingului social şi a cazurilor în care muncitorii sunt exploataţi şi folosiţi ca forţă de muncă ieftină.

 

  • Criza economică şi financiară a constituit declicul, fără a reprezenta principala cauză a răspândirii acestui tip de discurs, partidele de extremă dreaptă având succes în Europa încă de dinaintea acestui moment. Contextul în care s-a pus problema migraţiei muncitorilor români şi bulgari cuprinde schimbări la nivelul întregii societăţi: astfel, insecuritatea locului de muncă şi perspectivele economice negative s-au alăturat sentimentului de frustrare al cetăţenilor, vizavi de viteza cu care se schimbă societatea, dându-le impresia unei transformări peste noapte a comunităţilor în care trăiesc. Fiind singurul tip de discurs care a abordat aceste temeri, retorica radicală, simplistă şi cu soluţii de moment a devenit populară şi s-a permanentizat. Toate aceste cauze, flancate de fluxul de 24 de ore al ştirilor de astăzi şi de nevoia social-economică a unui subiect controversat au format un ansamblu care a dat naştere unei noi culturi, a blamului.

 

  • Media a jucat un rol extrem de important în conturarea dezbaterii publice, prin creşterea gradului de conştientizare, dar şi prin exacerbarea sentimentelor şi denaturarea realităţii în scop comercial. Presa a fost principalul conductor al mesajelor radicale, al stereotipurilor negative, contribuind puternic la formularea unui discurs intolerant la adresa migranţilor, cu accente xenofobe.

 

  • Cel mai mare pericol este constituit de adoptarea retoricii radicale de către partidele aflate în centrul spectrului politic, din dorinţa acestora de a recâştiga un electorat dezamăgit care nu mai reacţionează la abordarea clasică. Atât în Franţa, cât şi în Marea Britanie, observăm o  tendinţă a acestora de a adopta atitudini şi reacţii asemănătoare, pe tema migraţiei: conservatorii britanici și-au exprimat dorința de a reduce povara cheltuielilor sociale, prin limitarea accesului migranților la prestații sociale, în timp ce UMP a argumentat în favoarea părăsirii de către Franța a spaţiului Schengen.

 

  • Românii şi bulgarii au jucat perfect rolul de „ţap ispăşitor”, într-o situaţie care scapă de sub influenţa lor directă. Fiind ultimii veniţi şi constituind cel mai recent val de migraţie pe piaţa forţei de muncă, au devenit ţinte uşoare, printr-o retorică derutantă. A fost mai uşor să fie ei învinuiţi pentru soluţiile care n-au func­ţionat, pentru că astfel de reacţii îndreptate împotriva oricărei alte comunităţi (evrei, persoane de culoare sau musulmani) ar fi fost considerate pur rasiste.

 

  • Umorul şi satira sunt instrumentele care par a fi cele mai folositoare împotriva retoricii politicienilor radicali. Deşi nu putem vorbi despre o reţetă valabilă în toate cazurile (extrema dreaptă fiind foarte nuanţată în Europa), ironizarea acestor atitudini şi poziţii superficiale, unilaterale, pare a funcţiona mai bine decât oricare alt demers de ordin politic sau diplomatic. Câteva campanii de social media au funcţionat eficient în acest sens: „Why don’t you come over”, campanie a jurnalului Gândul şi campania twitter #WhyImVotingUKIP.

 

  • În absenţa unui leadership puternic, dar şi a unui proiect politic european dominant, Uniunea s-a dovedit lipsită de fermitate în cadrul acestor discuţii, devenind, alături de români şi bulgari, un ţap ispăşitor convenabil şi sursă a tuturor problemelor statelor membre. Cu privire la libertatea de circulaţie, UE ar trebui să adopte o poziţie mai hotărâtă, în aşa fel încât alte reacţii şi mesaje xenofobe să nu mai aibe forţa de a capta atenţia şi acapara spaţiul public.

 

  • De-a lungul timpului, retorica extremei drepte a avut momentele sale de glorie, dar şi de decădere, câștigând simpatie mai ales în perioadele economice dificile. Consecințele largii sale difuziuni de astăzi pot fi cu greu și numai până la un anumit punct măsurate. În ceea ce-i privește pe cetățenii mobili din România și Bulgaria, evoluţia lucrurilor a contrazis temerile existente și exagerările politice ridicole, însă faptul că acestea au ajuns să fie larg acceptate a influențat decisiv dezbaterea publică și a oferit un cadru propice pentru mesaje de tip xenofob și atitudini discriminatorii față de cele două comunități. 
 
  • Cetățenii români şi bulgari au fost prinși între sentimente de EUforie și EUfobie : în timp ce, pentru cele două țări, 1 ianuarie 2014 a însemnat acel moment istoric de apogeu, pentru statele care şi-au deschis piaţa forței de muncă a reprezentat ascensiunea extremei drepte și chiar începutul deliberărilor cu privire la membership-ul UE. Unii experţi au declarat că orice altă țară în locul României și Bulgariei, dupa momentul 1 ianuarie, s-ar fi confruntat cu aceeași retorică agresivă și dură și că totul a fost, prin urmare, un mare ghinion, dublat de o sincronizare proastă, însă pentru restabilirea imaginii lor și depășirea prejudiciului vor avea nevoie, cu siguranţă, de mai mult decât de simple încurajări și noroc.

 

Evenimentul-dezbatere de lansare a studiului va avea loc miercuri, 2 iulie 2014, între orele 10.00 și 12.00, în cadrul Spaţiului Public European din Bucureşti (Str. Vasile Lascăr, nr. 31, parter). Intrarea este liberă.

 

Autorul: Andreea-Doina Călbează este absolventă a Institutului de Studii Europene, Université Libre de Bruxelles şi Policy Research Fellow Open Society Foundations, în cadrul Centrului Român de Politici Europene.

E-mail: andreea.calbeaza@crpe.ro

 

« »
Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *