Friday, 21 July 2017
BREAKING NEWS

Tinerii şi cetăţenia europeană (proiect interactiv)

20 de mărturii: tinerii şi cetăţenia europeană

(Vizită de studiu şi documentare la Bucureşti, 18 – 19 aprilie 2013)

 

Profilul studenţilor participanţi la proiect: Relaţii internaţionale şi studii europene (RISE)
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (ulbsibiu.ro)

 

„Cetăţenia europeană aduce cu ea un set de drepturi şi valori care, puse în valoare într-un mod corect şi responsabil, pot ajuta la dezvoltarea personală a tinerilor. Deviza Uniunii Europene, „Unitate în diversitate”, poate fi ilustrată şi prin faptul că tinerii studiază acum şi călătoresc liber pe teritoriul altor state. Am rămas plăcut impresionată de această vizită de studiu şi este o experienţă pe care aş repeta-o cu mare plăcere.”

Cîndea Doris, RISE anul II 

„Este foarte adevărat şi trist, totodată, că foarte mulţi cetăţeni nu-şi cunosc drepturile care le revin odată cu dobândirea cetăţeniei europene. Unul dintre cele mai mari beneficii este faptul că putem merge liber în orice ţară membră a UE. În ceea ce priveşte dezvoltarea României, sunt încă optimistă şi sper ca tinerii să nu mai plece în străinătate pentru locuri de muncă. Îmi  doresc să putem găsi aici tot ce avem nevoie.”

Roxana Enache, RISE II

„Ca viitor absolvent, având cetăţenie română, nu îmi permit să fiu atât de optimistă în ceea ce priveşte viitoarea mea carieră. Înclin să cred şi să sper că cetăţenia europeană reprezintă un avantaj pentru mine şi pentru alţi tineri români.”

Dragomir Alexandra, Ştiinţe politice III

„Sincer, nu ştiu la ce să mă opresc, părerea mea este că Uniunea Europeană nu oferă nimic, fără a cere ceva în schimb. Cum m-am schimbat eu de când sunt cetăţean european? Sunt, poate, mai bine informată cu privire la ceea ce se întâmplă în alte state, dar nu mă simt copleşită de oportunităţi. Un aspect pozitiv este acela că acum există liberă circulaţie şi posibilitatea unor mobilităţi studenţeşti. Dar nu pot spune că sunt mai specială sau că am mai multe speranţe în găsirea unui loc de muncă, doar pentru că sunt cetăţean european.”

Ţolea Aida, SP III

„Ca cetăţeni europeni avem foarte multe drepturi, printre care dreptul la informare. Vizita de studiu la instituţiile europene din Bucureşti m-a ajutat să înţeleg mai bine funcţionarea UE. Sunt mândră că sunt cetăţean eropean şi că am onoarea să trăiesc visul altor oameni care au avut încredere în reuşita acestui proiect.”

Aroneasa Ruxandra Margareta, RISE II

„Cetăţenia europeană facilitează schimbul de experien­ţă dintre studenţi şi ajută la perfecţionarea sistemelor de învăţământ. Pentru mine, vizita de studiu la Bucureşti a însemnat o apropiere de instituţiile europene, pentru că doar studiind teoria din manuale nu poţi înţelege cum funcţionează aceste organisme. Această vizită este un plus pentru cunoştinţele mele şi un bonus pentru CV.”

Robu Ana-Maria, RISE II (Republica Moldova)

„În cadrul vizitei de studiu de la Bucureşti, am dezbătut pe tema cetăţeniei europene şi am putut constata cum,  în general, tinerii susţin proiectul european, însă există şi păreri eurosceptice. Pentru mine, faptul că sunt cetăţean european este un motiv de mândrie şi, chiar dacă Uniunii Europene i se atribuie numeroase defecte, ea reprezintă o adevărată putere mondială, care susţine şi promovează egalitatea între cetăţeni şi între state şi drepturile omului.”

Ţepeş Ovidiu, RISE II

„Diversele vizite la instituţiile europene constituie punctul de plecare către o carieră europeană. Aş putea spune că tinerii profită cel mai mult de statutul de cetăţeni europeni. Tinerii sunt bogăţia fiecărei ţări, prin urmare şi bogăţia europeană.”

Cepăreanu Emilia Maria, RISE II

Uniunea Europeană se face tot mai simţită în viaţa cotidiană a cetăţenilor ei. În opinia mea, orice cetăţean al Uniunii ar trebui să viziteze aceste centre cel puţin o dată, pentru a-şi forma o idee cât mai clară despre structura şi funcţionarea instituţiilor europene.”

Fişcă Corina, RISE II

„Cetăţenia europeană este un concept destul de fragil. Spun acest lucru deoarece fiecare cetăţean înţelege în mod diferit implicaţiile acesteia. Am avut ocazia să discutăm cu persoane implicate în diferite proiecte ale Uniunii Europene, care ne-au încurajat şi ne-au ajutat să înţelegem mai bine ce este, de fapt, cetăţenia europeană”.

Borzea Andreea, RISE II

„Este important ca tinerii să fie informaţi, prin aceasta consolidându-se cetă­ţenia europeană şi stimulându-se interesul pentru implicarea acestora în viaţa cetă­­ţenească. Am văzut că informarea se face mai uşor datorită reţelelor de socializare şi a forumurilor specializate.”

Anonim

„Consider ca noi, tinerii, în calitate de ceţăţeni europeni, suntem primii beneficiari ai oportunităţilor oferite de programele UE. Politicile UE pentru tineret facilitează accesul la cunoaştere şi, prin urmare, la dezvoltare profesională şi personală”.

Vasiu Andreea, RISE II

„Vizita de studiu la Bucureşti a fost un prilej de a face cunoştinţă cu mediul instituţional european din România. Odată cu această vizită, am reuşit să înţelegem mai bine funcţionarea acestor instituţii şi să observăm, la faţa locului, obiectul discuţiilor noastre din cadrul cursurilor.”

Leluţiu Bianca, RISE II

„Totul începe cu o bună informare, apoi cu o bună structurare şi fixare a obiectivelor. În ceea ce priveşte cetăţeanul, informarea joacă un rol important atât la nivel local, cât şi în plan european.”

Polifronie Monalisa, RISE II

„A fi cetăţean european înseamnă să-ţi schimbi optica faţă de o problemă, a fi cetăţean european presupune conştientizarea faptului că o problemă a unui stat membru poate afecta un altul, a fi cetăţean european implică asumarea unui şir de responsabilităţi, nu doar faţă de patria ta, dar şi faţă de Europa.”

Gheorghiţă Maria, RISE II

„Uniunea Europeană a devenit creatoarea păcii şi prosperităţii bătrânului continent şi, fie că suntem parte a acestui întreg, fie că nu, precum în cazul statelor dornice să adere (vezi Republica Moldova), sentimentul unui destin comun ne uneşte. Aflaţi pentru câteva zile în vizită la reprezentanţele instituţiilor europene în România, identitatea europeană devine mai puternică. „Unitate în diversitate” este mesajul tuturor celor care cred în funcţionarea şi viitorul Uniunii Europene”.

Bodiu Olesea, RISE II (Republica Moldova)

„Rolul acestei cetăţenii europene este, în primul rând, acela de a uni oameni, aşa cum spunea şi Jean Monnet: „noi nu coalizăm state, ci unim oameni”! Consider că vizita de studiu pe care am efectuat-o la Bucureşti a fost de bun augur, pentru că mi-a permis să aprofundez cunoştinţele dobândite la Facultate.”

Daniela Klingeis, RISE II

„Oferindu-ne nouă, tinerilor, numeroase oportunităţi, Uniunea Europeană contribuie la formarea noii generaţii, prin diversele programe pe care le promovează. Plăcut impresionat de frumoasa primire de care am avut parte, cu ocazia vizitelor la reprezentanţele instituţiilor europene din Bucureşti, consider că întreaga deplasare a fost un succes, acumulând cunoştinţe noi şi descoperind îndeaproape mecanismele de funcţionare ale Uniunii Europene.”

Crăciun Andrei, RISE II

„Tinerii de astăzi ar trebui să se informeze mai bine despre ceea ce înseamnă cetăţenia europeană şi care le sunt drepturile, pentru a putea cere ca acestea să le fie respectate.”

Aspricioiu Alexandru, RISE II

„În urma vizitei de studiu la reprezentanţele instituţiilor europene din România, mi s-au oferit răspunsuri la multe întrebari şi, chiar dacă există încă probleme cu care ne confruntăm, mi-a crescut gradul de încredere în Uniunea Europeană şi consider că România nu s-ar putea dezvolta, pe anumite planuri, dacă nu am fi în cadrul acestei structuri.”

Stoica Alexandra, RISE II

Au publicat despre noi:

Newsletter ULBS

Institutul European din România

Centrul Europe Direct Bucureşti

SibiuNews

 

« »
Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *